Orientul Antic
Mesopotamia a oferit multiple zone geografice ce au permis folosirea resurselor naturale. Trecerea de la primele sate la aglomerări urbare a avut loc in miilenile VIII-IV. În perioada mileniului al VI-lea puţine zone au fost locuite.O schimbare neobişnuită intervine in cursul mileniului III: albia Eufratului se diminuează şi odată cu acestea numeroase canale dispar, ceea ce va determina ca populaţiile private să se concentreze pentru a da naştere oraşelor. Documentele cuneiforme ne dau câteva indicaţii ale peisajului. Oraşul este înconjurat de plantaţii şi grădini. Printre marile oraşe reţinem pe cel numit Eridu, Uruk şi Ur. Creşterea numărului de aglomerări urbane este considerabilă: de la 18 pentru perioada cuprinsă între1500 şi 3400, 108 pentru cea dintre 3300 şi 3100! Populaţia a putut fi evaluată de aproximativ 40 000-50 000 de locuitori. Începând cu mileniul al III-lea, asistam în aceste centre urbane la separarea şi instituţionalizarea puterilor politice şi a celor economico-religeoase.
Cea dintâi mare civilizaţie a antichităţi s-a construit în zonele văilor fertile ale Mesopotamiei, ţară care are 1000 de kilometri lungime şi o lăţime de 400 de kilometri. În mod direct, influenţa aceasta a fost net predominată. Termenul de „civilizaţie Mesopotamiană“ este un termen generic. În realitate, Mesopotamia a însumat contribuţiile civilizatorice şi culturale a trei popoare distincte. Cel mai vechi, sumerienii, au ocupat sudul ţării de-a lungul coastei golfului Persic. În consecinţă, se impune şi folosirea terminologii nuanţate.
Prima dată Mesopotamia s-a numit Câmpia lui Şinar, apoi Babilonia şi în cele din urmă Mesopotamia, adică „Ţara dintre râuri“ pentru că fluviile Tigru şi Eufrat trec pe lângă dânsa. Acum se numeşte Irak şi are capitala la Bagdad.
Egiptul Antic
Valea fertilă a Nilului, de o lungime de 1200 km, nu reprezintă decât o porţiune cultivabilă de 1 sau 2 km. Pe acest spaţiu verde se va derula aproape toată istorea Egiptului. Schema trebuie nuanţată pentru perioada primelor sate. Pentru acestea sa folosit patru tipuri de „nişe ecologice“. Supuse în permanenţă schimbărilor climatice, valea Nilului şi marginile ei au oferit doar posibilitatea unor habitate temporare. Fregvent este cazul primelor sate, cât şi al siturilor de la Nabta Playa, Faizûm şi Merimde. Hierakonpolis este unul din rarele oraşe datînd din mileniul al IV-lea vor supravieţui până în epocile istorice. În limba egipteană veche există cuvinte diferite pentru a distinge satul de oraş. În ceea ce priveşte construcţia acestora, ea a fost realizată în ambele cazuri din cărămizi făcute din lut şi uscate la soare. S-a păstrat totuşi oraşul Kahun, care purta în antihitate numele de Hetep-Senisrit. El se întindea pe o lungime de 300 până la 400 de metri şi era înconjurat de un zid de incintă. Delimitat pe cartiere, avea numeroase străduţe ce îconjurau case moderne. Acesta este unul din marile exemple din perioada Imperiului de Mijloc.Din oraşul Tel el-Amarna, datat din perioada Imperiului Nou, s-a păstrat până astăzi doar un zid de cărămizi, cu o lungime de 2 metri. Acest oraş se întindea pe o suprafaţă de 9 km lungime şi 1 km lăţime.
Civilizaţia Egiptului antic lasă impresia unei lumi închise. Înconjurat din toate părţile de frontiere naturale, Egiptul părea destinat să fie izolat de restul omenirii. Resursele sale naturale l-au incurajat să manifeste tendinţele autarice. Elementele de cultură străine pe care le-a primit de-a lungul secolelor din Nubia, Libia, din Orientul Apropiat. Egiptul nu s-a lăsat dominat de ele. La aceste aspecte se mai adaugă o altă impresie pe care o lasă civilizaţia şi cultura egipteană, ceea de omogenitate, de uniformitate şi de un anumit fel de imuabilitate, în care schimbările petrecute au avut totuşi loc în cadrul aceloraşi forme.
Palestina
La nord-est de Egipt se întinde un mic teritoriu cuprins între deşert şi mare. La început s-a numit Canaan. Dar romanii i-au spus palestina. Ea este antica ţară a evreilor. Un ţinut în mare parte sărac. Singura zonă mai fertilă era valea râului Iordan. Dar Palestina forma un foarte important culoar de trecere între Egipt şi Mesopotamia şi de aceea era răvnite de puternicele state vecine. Astăzi, pe teritoriul vechii palestine se află statul Israel, cu capitala la Ierusalim.
Evreii sunt la origine hoinariai ai deşertului Ei fac parte din marea familie a neamurilor semite. Strămoşul lor Avraam , venise din est; alţi provin din Arabia. După ce s-au stabilit în nCanaan, foametea a determinat migrarea lor către Egipt, unde un faraon- probabil Ramses al II-lea- i-a oprimat, transformându-i în scavi.
Fenicia
În vechime, Fenicia reprezenta fâşia îngustă şi lungă dintre Marea Mediterană ( la vest ), munţii Liban şi Antiliban (la vest) şi muntele Camel (la sud). Numele de Fenicia („Ţara purpurei“), a ajuns să fie cunoscut după 1200 Î.Hr. Ţinutul, lipsit de terenuri pentru aglicultură, se bucura în schimb de alte avantaje. Ţărmul era prielnic acostării vaselor şi construirii porturilor, astfel Fenicia a devenit în scurt timp punct de legătură între comercianţii greci,egiptenii şi cei din Orient. Apoi, în munţi se găsea din belşug lemn de cedru, care lipsea atât de mult egiptenilor şi mesopotamienilor.
Astăzi vechea Fenicie se numeşte Liban, are capitala la Beirut, şi-şi respectă tradiţia, având cel mai intens comerţ dintre toate ţările Orientului Apropiat şi Mijlociu.
Persia a fost cuprinsă între fluviile Tigru şi Indus, Marea Caspică, Golful Persic şi Oceanul Indian. Pe acest teritoriu s-au încrucişat, încă de acum patru mii de ani, numeroase drumuri comerciale care legau Orientul Apropiat, pe de o parte cu India şi China, pe de altă parte cu ţările din bazinul răsăritean al Mediteranei. În acest spaţiu s-au născut, s-au dezvoltat, s-au înfruntat regate, imperii şi civilizaţii diverse. Istoria Persei a fost strâns legată, în antichitate şi în perioada de început a Evului Mediu, cu istoria Asiriei şi Babilonului, a Egiptului,Grecei şi Romei, a Bizanţului şi a Islamului. Zonă prin excelenţă de contracte întere Orient şi Occident. Clima podişului Iranian era marcată de contraste mari de temperatură. În linii mari, jumătate de sud era favorabil şi pomiculturi în timp ce partea nordică avea un teren bun doar pentru păşuni. Pe lângă fauna actuală, în antichitate trăiau aici şi tigri, urşi şi o spece de lei mai puţin periculoasă decât cea de astăzi. Munţii care înconjoară podişul din aproape toate părţile.erau bogaţi în minereuri de fier şi porumb, în diorit şi alabstru, în zăcăminte de stuf şi în pietre preţioase.Primele aşezări omeneşti sînt atestate arheologic pe podişul iranian, chiar din mileniul al V-lea î.e.n. Spre sfârşitul mileniului al IV-lea î.e.n. s-au înregistrat aici mişcări masive de populaţii nomane care cobarînd din registrele muntoase, îşi îndreptau turmele spre bogatele câmpi mesopotamiene. Aceste triburi indo-europiane au dat vastei regiuniîn care începeau să migreze numele de Aryanam, „ţara arienilor“ ceea ce înseamnă „a nobililor“ de unde, denumirea ţării de Eran sau Iran, denumire care a fost schimbată în Persia. Limba iraniană veche, avestica, face parte din grupul mare de limbi indo-europene. Era împărţită în două mari dialecte: cel mai vorbit în regiunea Fars şi dialectul zend, vorbit în Media, libă în care este redactată Avasta. Limba pahlavi a fost limba întrebuinţată din părţi din epoca dinastiei Arsacizilor, precum şi în epoca următoare, sassanidă, până la cucerirea musulmană.
Primele state în Orientul Mijlociu
India este o prezentare sintetică a istoriei, civilizaţii şi culturii Indiei care vorbeşte 500 de limbi. Între culturile antichităţii, cultura Indiană nu poate fi comparată decât cu cultura Chineză. India şi China, dealtfel, singurile ţări mai mari care prezintă o neîntreruptă continuitate culturală fondată pe tradiţii care urcă până în mileniul al III-lea î.e.b., tradiţii permanente şi astăzi. Lunga istorie a Indiei, cu invaziile, războaielele şi nenumăratele lor conflicte interne şi externă; bogăţia şi varietatea aspectelor sale cultrale, diferenţe enorme de nivel de civilizaţie şi cultură dintre popoarele sale, pot crea o impresie de adevărat haos. În relitate, un efort de sinteză poate duce la desprinderea principalelor linii directoare ale spiritului indian în câmpul civilizaţiei şi al culturii; şi poate sugera, în această imensă varietate, o relativă unitate un stil propriu. Poziţia şi condiţiile geografice înseşi ale subcontinentului indian au determinat în mod evident varietatea şi denivelările. Autohtonii îşi numau ţara jambudvia, de la fructul
" jambu ". Denumirea actuală vine de la fluviul Sindhu, devenit în persană Hindhu, iar iar în greacă Indos. India, înconjurată de trei părţi de Oceanul Indian, este limitată în nord de lanţul Himalayei, care o desparte de podişul Tibetului; dar prin prin ale cărui văi şi trecători invadatorii au putut pătrunde uşor în regiunile bogate ale Indusului şi ale Gangelui, cel mai mare fluviu al subcontinentului.
Imensele câmpii fertile ale acestor artele vitale pentru agriculură şi comerţ sunt principalele fluvii din nordul Indiei alterează cu jungla, cu stpe şi deşerturi la fel de imense; în timp ce India meridională este ocupată în cea mai mare parte de podişul Dekkan, cu câmpii dar şi cu munţi înalţi până la 2 500 m. În zonele deşertulului şi ale junglei dominate de o climă toridă purtand vanturile îngheţate dinspre Himalaya; în shimb, în bazinele largi ale fluviilor cu cele mai vaste câmpii aluvionare ale lumii tropicale ploile musonul permit să se obţină, în mod normal, două recolte pe an.
Primele state în Orientul Îndepărtat China
Cea mai veche arie de civilizaţie istorică şi de cultură evoluată este cuprinsă între Nil şi Indus. A doua arie este situată în Extremul Orient, în bazinul Fluviului Galben. Ţn aceste arii, cele mai mari civilizaţii antice care au supravieţuit până azi sunt cea indiană şi cea chineză. În toate celelalte vechiul organism social a dispărut, urmele vieţii de altădatănu se mai păstrează în mod viu, tradiţii şi forme de cultură noi le-au înlocuit pe cele vechi. În China însă aceste soluţii de continuitate există, pot fi de-a lungul a aproape patru milenii. Tradiţiile, obiceiurile, formele vechi de cultură se păstrează. Pentru chinezi tradiţia, în parte, este un rezervor spiritual activ. Civilizaţia creată în mileniul al II-le î.e.n. în valea Fluviului Galben prezintă încă de atunci trăsături distincte fundamental chineze. Spaţiul geografic imens înm care s-a format această cultură atât de organică şi de unitarăcastil i-a influenţat, într-o anumită măsură, chiar i-a condiţionat istoria. Şi dificulităţile de acces în spaţiul Chinei i-au permis ţării să dezvolte o civilizaţie în cadrul căreia influenţele străine şi popoarele năvălitoare au fost repede asimilate. În vest, lanţuri de munţi dintre cei mai înalţi n-au putut-o apăra invaziilor hunilor, contra cărora a trebuit să construiască Marele Zid. Marea Galbenă şi Marea Chinei completează acest faimos Zid. Un cadru geografic atât de vast oferă o mare varietate de condiţii naturale. În această varietate geografică se pot distinge două mari zone naturale, foarte deosebite una de celaltă: Fluviul Galben şi Fluviul Yangtez şi încă un fluviu important Zhuziang. În regiunea nordică cu o climă uscată şi rece, se întinde o nesfârşită câmpie aluvioară de loess format de nisipurile aduse de vânturile din deşertul Mongoliei. Regiunea sudică, cu o climă subtropicală caldă şi umedă, are un relief accidentat şi descoperit cu păduri, câmpi puţine şi puţin întinse şi zone mlăştinoase. În nord Fluviul Galben provoacă des inundaţii dezastroase. Animalele domestice aicia sunt calul şi boul.
Taguri: orient antic, orientul antic, orientului antic
